Сompanii

COMSALES GRUP: COMPANIA CARE TRANSFORMĂ IDEILE ÎN CONSTRUCȚII COMPLEXE

Astăzi este una dintre întreprinderile de referință ale sectorului construcțiilor industriale din Chișinău. Dotată cu echipament performant și personal profesionist, cu capacități de a efectua lucrări la scară largă, Comsales Grup oferă soluții ce țin de întregul spectru de sarcini aferente construirii obiectelor industriale.

Fondată în anul 2006, compania Comsales Grup a ajuns unul dintre principalii jucători pe piața ingineriei industriale, specializată în proiectarea și construcția obiectelor industriale, agroindustriale și comerciale, precum și a aparatelor de cântărit cu funcționare neautomată.

Un început interesant și plin de provocări

Cofondatorul companiei povestește că începutul activității de întreprinzător a fost unul interesant și plin de provocări. Totul a început, deci, de la idee. Pragul de intrare în businessul de construcții este mic. Pentru a începe, ai nevoie de capacități de a vinde servicii, aptitudini și idei generale despre procesul de lucru, iar banii sunt secundari.

„Am crescut organic, de la zero. Compania de astăzi este rezultatul experienței, al încercărilor și provocărilor. Am pornit de la tencuieli. De fapt, aveam acces la cele mai dificile comenzi, finisam scările de bloc în casele multietajate din Chișinău. A urmat executarea fațadelor, cu care ne-am ocupat până când în vizor a nimerit comanda unei construcții metalice. Îmi amintesc și acum de prima comandă – două construcții în formă de con, confecționate într-un garaj arendat, pe care le-am vopsit noaptea. Eram numai în vopsea, dar a fost o experiență inedită”, își amintește antreprenorul.

Încă de la începuturi, cei trei parteneri erau încrezători în forțele proprii și luau comenzi dificile, ale căror complexitate le sporea gradul de profesionalism de fiecare dată. De multe ori, nu aveau nici cea mai vagă idee cum vor executa comanda, dar se apucau de treabă și, până la urmă, totul le ieșea bine. Afacerea a avansat pas cu pas, iar în anul 2012, pe baza tehnică și materială a companiei Comsales Grup a fost dezvoltată uzina de construcții metalice Steel House, care efectuează la comandă structuri metalice standard și nestandard.

„Conceptualizăm ideile în proiecte viabile”

În construcții este esențial să poți conceptualiza ideile în proiecte viabile care să satisfacă necesitățile și dorințele clienților. „De multe ori, oamenii nu prea înțeleg care sunt parametrii reali ai construcției de care au nevoie. Aici intervine echipa de ingineri care încearcă să facă posibilă vizualizarea și înțelegerea obiectului. Un moto neoficial al echipei este transformarea viselor în realitate”, povestește managerul.

O viziune aparte a managementului Comsales Grup ține de angajații companiei. Este foarte important să vezi și să înțelegi potențialul angajatului.

„Experiența ne-a învățat să ne bucurăm pentru oamenii care merg cu noi cot la cot”, a concluzionat directorul.

Proiecte executate cu tehnologii de ultimă oră

Biroul de proiecte al companiei, compus din ingineri, proiectanți, tehnologi și specialiști în rețelele inginerești, permite abordarea complexă a proiectelor. Anume abordarea și capacitatea de a furniza documentația de proiect în cel mai scurt timp sunt atuurile echipei Comsales Grup. Astăzi, compania înseamnă 81 de angajați, 4 000 m2 de spațiu de producere, în jur de 100 de tone de metal prelucrate lunar și utilaj performant, de la unități de sablare și debitare a metalului până la macarale cu pod rulant.

Asigurarea controlului asupra respectării cerințelor tehnice și executarea lucrărilor în conformitate cu documentația de proiect sunt condiții ce ghidează executarea comenzilor. Totodată, este elaborată toată documentația de proiect, iar obiectul este dat în exploatare integral. Astfel, au fost construite sute de obiecte mari, inclusiv terminale vamale și aparate de cântărit cu funcționare neautomată, spații de producere și spații publice.

Exporturile sunt o direcție de dezvoltare foarte bună, însă, în opinia managerului companiei, un minus foarte mare este faptul că acestea îți schimbă focusul și lucrul cu piețele externe nu tot timpul înseamnă beneficii financiare. O experiență importantă a fost comanda pentru circa 600 de tone de construcții metalice pentru Transelectrica din România. Lucrarea a fost una de o complexitate majoră, iar contractul a fost foarte râvnit de managementul companiei.

„Exportul trebuie privit ca o alternativă a pieței autohtone, nu ca un substituent. Pentru promovarea pe piețele externe este nevoie de focusarea sută la sută pe activitatea din afară”, menționează managementul companiei.

Managerul spune că acum este cu mult mai ușor de interacționat cu autoritățile statului, inclusiv în cadrul parteneriatelor. Obligațiile financiare sunt onorate la timp, iar rezultatele colaborării au un impact social benefic.

Fiecare construcție are o poveste aparte

De curând, în lista proiectelor realizate de Comsales Grup a apărut o hală cu specific complex pentru procesarea legumelor, construită în orașul Ștefan Vodă. Directorul o definește drept un proiect de suflet pentru întreaga echipă.  

 

„Am proiectat și am construit această hală de la zero. A fost edificată efectiv pe câmp. În aceste momente, te simți mândru și satisfăcut de ceea ce faci. După executarea unor astfel de proiecte, pot afirma că avem capacități inginerești, intelectuale și de execuție pentru obiectele de cea mai mare complexitate”, afirmă managerul.

Construcția a fost proiectată a fi un bloc sistematizat, cu multiple zone de funcționare. Acestea includ o zonă de producere, zone frigorifice și spații pentru primirea/predarea mărfii. Echipa de ingineri Comsales Grup a proiectat și spațiile de birouri și încăperile adiacente producerii.

În construirea edificiului s-a pus accent pe protecția mediului, așa cum se obișnuiește de fiecare dată. De asemenea, au fost prioritare considerațiile de sustenabilitate și eficiență energetică. Hala beneficiază de izolație termică și hidrofugă, asigurând economie de energie și confort înalt.

Abordarea individuală a fiecărui proiect în parte va rămâne, în continuare, un principiu fundamental al activității Comsales. Potrivit conducerii ei, doar livrând  servicii de calitate, pui bazele unor parteneriate de lungă durată, de la care au de câștigat cu toții.  

În compania noastră, fiecare problemă iscată generează apariția unui nou produs sau serviciu, mai bine zis, identificarea soluțiilor pentru aceste probleme ne duc, firesc, spre oportunități de a crea produse noi pentru specificul nostru de activitate.

Ești mulțumit atunci când dintr-o idee iese un concept fine, dar când din concept apare o construcție reală, atunci înțelegi că tot ceea ce faci, merită efort.

Ce cautam?