De la începutul discuției cu Denis, administratorul și unul dintre fondatorii restaurantului HUGO, am înțeles că urmează o istorie plină de dedicație și pasiune. Împreună cu partenerul său de afaceri, Mircea, el și-a propus să amenajeze un local care să genereze vibe-ul de acasă, cu cele mai gustoase bucate și cei mai dragi oameni alături. „Ne-am propus să creăm o „insuliță” unde oamenii să se simtă ca acasă, într-o ambianță autentică. Nimic nu este întâmplător aici, de aceea am ales strada pietonală, am ales să avem eleganță și rafinament, dar fără un concept anume care să ne lege imaginar de ceva. Vrem să oferim posibilitatea ca oamenii să umple spațiul localului cu ei, cu plăcerea autentică de a petrece frumos timpul.
Prin satisfacția primită de la savurarea bucatelor, a vinurilor alese, a cafelelor, deserturilor, cocktailurilor preparate ca la carte, prin bucuria de a se întâlni cu prietenii sau de a sărbători evenimente remarcabile. Vrem ca fiecare oaspete să simtă că el este stăpânul acestui loc, să aibă senzație că HUGO îi aparține lui și nu nouă, proprietarilor”, menționează administratorul.
UN ÎNCEPUT DE DRUM
Fondatorul HUGO subliniază că restaurantul este la începutul unui drum lung, deloc ușor, dar foarte promițător. Pentru a înțelege motivul care stă la baza ideii restaurantului, trebuie să conștientizăm identitatea și autenticitatea noastră. „Un restaurant nu este despre etichete, postări glamuroase sau publicitate iluzorie, este despre oameni și viața lor care se mișcă într-un mod firesc. Ne place să credem că o să ne reușească să creștem acest loc într-o tradiție a oamenilor de a invita și de a se lăsa invitați la o ieșire în oraș pentru a gusta din experiența localului. Un restaurant este o poveste, este o istorie, este o hartă a detaliilor aranjate perfect, unde totul are un sens și totul este acolo unde trebuie să fie.
Este un loc legat de codul cultural al localnicilor fără a repeta experiențe străine, un loc care stârnește interes, întrebări, dar și generează răspunsuri, o simfonie de savoare și petrecere plăcută de timp, un loc unde fiecare pahar și detaliu de decor își are locul perfect, un loc fără lucruri în plus, unde cultura noastră este servită și asimilată”, spune administratorul.
DESTINAT PENTRU EVENIMENTE INEDITE
Un principiu al fondatorilor restaurantului ține de ghidarea în funcție de feedbackul primit de la clienții localului. Potrivit administratorului, trebuie înțelese și luate în vedere fiecare abordare și feeling al oaspetelui, mai ales în contextul evenimentelor care sunt celebrate în incinta HUGO. „Ne bucurăm să vedem oameni care sărbătoresc fericirea de a fi împreună, am creat toate condițiile pentru asta: de la posibilitatea de ajustare a spațiului până la locul special amenajat pentru copii.
Ne străduim să impresionăm nu prin lucruri sofisticate și irelevante, ci prin lucruri practice, care au un impact direct la starea de bine a oaspeților. Un accent în acest sens l-am pus cu ajutorul Filarmonicii Naționale „Serghei Lunchevici”, care ne-a oferit prilejul să păstrăm în sala noastră celebrul pian al instituției. Este o legendă a sunetului, un instrument care umple spațiul cu impresia bunului simț și a bunului gust. Am restaurat pianul, iar acum oaspeții care știu să o facă interpretează la el diverse compoziții și îmbogățesc acest loc cu frumusețe și tandrețe. Îți crește inima când întri și vezi o doamnă sau un domn interpretând ceva din Chopin sau Eugen Doga”, povestește antreprenorul.
Informații și rezervări la numărul de telefon +373 69 555 043
LOCAȚIE: Chișinău, City Park Hotel, str. Eugen Doga 2A